In Retezat am fost, deocamdata, in zona Cabana Pietrele, facand in vara lui 2011 principalul traseu de acolo, pe cel mai inalt varf din aceasta grupa de munti: Peleaga (2509 m). E clar, zona este de un pitoresc incredibil, fiecare strop de energie si efort depuse meritand din plin. Intram mereu pe alte si alta taramuri magice, iar revenirea in Retezat va reprezenta mereu o incantare. Bun, despre traseu. Pornirea s-a facut la ora 8.30 dimineata de la Cabana Pietrele. Echipa era formata din doi, eu si Paul Lehene. Ne-am propus ce-si propun alpinistii cand pleaca in adevarate provocari pe rute incredibil de grele: stil rapid, cu putine chestii la noi pentru a ne putea intoarce rapid sau cat mai rapid. Ha-ha, sa pastram termenii comparatiei. Am vrut sa vedem ce timp putem scoate pe un astfel de traseu, mergand in ritm bun. Ceva chestii aruncate in rucsac si o luam la picior. In drum spre Cabana Gentiana am depasit un grup de turisti, care nu au apucat decat sa ne intrebe firav: Ma, baieti, da unde va grabiti asa? Ehe, stiam noi unde. Am ajuns la Gentiana in 30-40 minute si am facut primul popas de apa si trecut la tinuta mai usoar, intrucat iesea soarele. Era o vreme superba. Am pornit din loc.

Urmati traseul alb cu dunga albastra.
La Lacul Pietrele am ajuns fara probleme, intr-un timp bun, de asemenea.

Vegetatia de jnepeni, cred, creeaza un decor ciudatel, parca esti prin ceva jungla. Am mai depasit vreo doua grupuri de turisti si am ajuns la lac, nu inainte de a trece si de o turma de vaci. E clar, depaseam tot, eram zmeii muntelui in ziua aia :)) Ne miram cum naiba pot urca pana acolo, totusi...eram inspre 2000 de metri si am vazut urme de copite inclusiv pe niste carari mai abrupte.  Anyway, ne-am lasat intrebarea fara raspuns si am inceput urcusul mai abrupt inspre Curmatura Bucurei. Poteca e putin anevoioasa din cauza pietrisului si a pantei destul de inclinate. Oricum, eram in varf, acolo unde ne-am intalnit cu un grup foarte mare de tineri care veneau de la Lacul Bucura.

Ne-am asezat sa admiram peisajul, am tras doua guri de apa si la picior. Am coborat la Bucura, intesata de corturi. Nu am zabovit pe aici prea mult. Am trecut de punctul Salvamont si am descoperit un izvor cu o apa incredibil de rece, undeva in stanga potecii care te duce la Peleaga. La semn am facut stanga pentru a ne face plinul cu apa.

De aici ti se ridica in fata Peleaga. Tii poteca si ajungi in varf. Erau unii neechipati care s-au crezut mai grozavi si s-au abatut, undeva in dreapta. Au fost nevoiti sa survoleze o creasta destul de ascutita si abrupta in adidasi. Oricum, poteca spre varf nu prezinta niciun fel de problema, este doar pe alocuri putin mai ingusta, insa nimic special. O singura portiune necesita escaladarea unei mici stanci, inclusiv semnul rosu indica urcusul direct pe stanca. Cu putina atentie, in 2-3 pasi am urcat-o!

Sigur, cei cu rau de inaltime, asa ca mine, trebuie sa mai aiba discutii cu psihicul pe drum, sa-l convinga de efortul de a ajunge in varf, ca totul merita. Si am ajuns. Era o vreme fantastica!

Am celebrat reusita cu ciocolata si Cola! Ne-am decis sa nu mergem si pe Papusa, cu toate ca era la nici o ora distanta si am pornit inapoi. Totusi, sa nu repetam coborarea, am decis sa ajungem in Curmatura Bucurei pe cealalta parte.
Am uitat sa ne facem poze impreuna exact pe varf, asa ca ne-am rugat de un tip pe care l-am gasit pe traseu. Culmea, era chiar din Cluj :). Traseul spre Curmatura nu te solicita decat intr-o singura portiune: ai senzatia ca poteca se termina, ajungi la capatul stancii si in jos e hau. "Cum dracu or facut astia traseul sa ne oblige sa escaladam un perete abrupt?!" Era exclus sa iesim in haul ala pentru a face pe eroii, mai bine ne intorceam in varf si coboram la lac. Am gasit solutia: era nevoie sa te strecori pe sub un colt de stanca iesit in exterior pentru a trece mai departe. Usor, incet si cu grija am trecut. In drepta, jos, se vede haul, era un perete drept. In stanga erau stancile printre care am gasit noi portita.

Gata, de aici inainte spre Curmatura! Am urcat ultima portiune si in jos ne-am aruncat de pe un bolovan pe altul. Saream dintr-o parte in alta, era un relief grozav. Am ajuns in punctul de unde vedeam Lacul Bucura, iar de aici ne-am repozitionat pe drumul pe care urcasem. Am ajuns la Pietrele la ora 16.00, dupa opt ore si jumatate de urcat si coborat. De la Gentiana la Pietrele am alergat mai mult decat mers normal...a doua zi eram cu picioarele in service! Verdictul, unul necrutator: febra musculara, insa aveam dispozitia de a mai urca pe undeva, eventual Varful Retezat. A ramas sa revenim alta data pentru asa ceva.