In continuarea povestii de ieri...Coborarea cu telecabina in Busteni, dupa ce am ratat Vf. Omu, a fost intr-un final de bun augur.  Trecand peste frisoanele, poticnelile si genunchii usurati de slabirea rotulelor, am aflat ca traseul pe unde am vrut sa coboram initial in Busteni, Jepii Mici, are o reputatie strasnica. O scurta paranteza: da, prieteni, am un soi de teama de inaltime, insa iubesc muntele mai mult decat p-asta si tocmai de aceea insist sa tot merg prin tot felul de locuri :) Revenind...Aha, deci prapastii, lanturi, pereti...bestial, trebuia sa mergem a doua zi, clar. Detaliile mi-au fost soptite la ureche, cu glasuri stinse, abia mocnind a uman. Cand mi-am intors privirea in spatele meu, sigur, fara sa-mi iau mana bine prinsa pe un maner de prin telecabina, am dat de doi omuleti verzi la fata, in pantaloni scurti, in slapi si cu o plasa din aia de mergi la piata cu ea. Imi povesteau, uitandu-se atenti la ceafa mea. "Dom'le, e nasol rau de tot. Am plecat intr-o plimbare cu fetita (nota mea: vreo 7-8-9 ani), am trecut de ceva cascada si apoi am inceput sa ne cataram. Ne-am dus pe niste lanturi, prin niste prapastii, vai de capul nostru...nu mergeti pe acolo. Am facut vreo sase ore!". M-am uitat imediat la fetita: nici poveste, era extaziata! Le tot arata: uite mami aia si aia...oau, ce fain! Se vedea de la o posta ca inca nu are constiinta sau are una simalara personajelor din desenele animate. Astia doi o aprobau atingand-o cu mana pe umar pe orbecaite: "Da, mama, e frumos, dracu sa-l ia de munte!". Oricum, oamenii au rasuflati usurati cand au ajuns in Busteni, iar eu ma gandeam deja la planul de a doua zi, ca voi face ceva traseu de genul celui de prin Muntii Huashan din China.

Seara, in Sinaia, investigam harta cu trasee, aia amplasata in oras. Culmea, doi prieteni cu care am facut ceva trasee anii trecuti, pe vrema studentiei, erau la doi pasi de noi, accidental, survoland cu privirile aceeasi harta. Ne-am intersectat. Ei: Ardeleniii!! Noi: Moldoveniii! Le-am propus sa ne vedem a doua zi in Busteni sa facem un traseu fain. Zis si facut. Ora 9.00, plecare din fata telecabinei. Am facut dreapta si am inceput sa urcam pe Jepii Mici. Intai dati de padure, multa padure, aflata pe o panta destul e abrupta. Daca ploua, mai aveti si ceva noroi, insa nu a fost cazul nostru. Inainte de urcusul mai sinuos, ne-am adapat de la ceva parau cu o apa incredibil de limpede si rece. Dupa aproape doua ore de urcat eram putin mai sus de jumatate, deci in grafic: traseul presupune cca patru ore. La un moment dat am trecut peste niste stanci, ne-am ajutat de lanturi, insa nu se pune problema de vreun pericol.

Ne-am intalnit cu doi baieti, unul dintre ei avea un caine, nu mai retin cum il chema, insa era obosit rau. Saracu' baiat, printre stancile de mai sus, s-o apucat sa-l cam impinga de la spate. Ii intrebam pe unde ii mai oki sa mergem, unul dintre ei ne arata directia cu privirea si pornim. Ne-am spus ca oricum tot sus ajungem, insa panta se inclina tot mai mult. Capitan de pluton eram eu. Din cauza terenului mai abrupt inaintam aplecat in fata, cu capul in pamant, smulgand smocurile de iarba pe unde treceam, caci nu aveam de ce ma prinde. Al naibii traseu, asta nu-i chiar entry level, imi tot ziceam. Aia din spate tot strigau la mine sa ma uit dupa semn. Care semn, ca nu mai vazusem crucea aia albastra de la intalnirea cu cei doi baieti cu cainele, care, apropo, au comis eroarea sa se ia dupa noi. Am inaintat pana in momentul care, ridicand privirea, am dat nas in nas cu o stanca. Ba, baieti, se pare ca nu e pe aici traseul, le-am strigat, insa cred ca stiau si ei. Noroc cu unul dintre tovarasii de drum care s-a ridicat in picioare si ne-o semnalat crucea la vreo cativa metri departare, pe o potecuta frumos desenata in munte. Ei bine, aviz celor ce trec pe acolo: nu parasiti poteca si semnele, caci nu oricum se ajunge sus.

Intr-un final am ajuns la Babele, putin dupa ora 13.00. Ne-am tras sufletul si, fiind mai multi, am pierdut notiunea timpului la povesti si alte cele. Ca atare, era exclus sa facem cale intoarsa tot prin Jepii Mici. In zona mi-au ramas Jepii Mari, Varful Omu si Crucea Caraiman...mi-am promis ca fac aceste trasee, insa pana atunci..voi colinda prin alte parti.