Modalitatea în care este subvenționată cultura în România este o chestiune de interes pentru orice individ implicat în domeniu, fie și tangențial. Ei bine, cum anume se face aceasta, cine anume trebuie să fie susținut financiar de Statul Român, dacă ar trebui să fie susținut sau care ar trebui să fie politica adoptată? Sigur, sunt întrebări pertinente, lista rămâne deschisă, însă am dat peste un articol interesant. Nu doar de acolo am plecat, materialul lui Alexandru Bogdan Duca este doar un alt element. Admit, însă, că lucrurile nu mai pot continua în modul acesta. Mi-ați spune că Statul trebuie să pulseze masiv în cultură, să aloce fonduri, să nu construiască autostrăzi aiurea, ci să direcționeze acei bani înspre ceva care ne-ar aduce mai multe foloase. Corect! Dacă vom analiza cazuri precum cele ale Finlandei, atunci vom constata că o astfel de investiție trebuie să dea roade, în timp (acolo proiectul este mai amplu, a vizat și întreg sistemul de învățământ, clădit în timp, cu răbdare și deschidere). Să revin la cazul concret la culturii din România. Finanțările unor proiecte fără produs, fără rezonanță, fără feedback și fără vizibilitatea trebuie să înceteze! De tot! Vorba aceluiași domn Duca (nu îl cunosc, nu știu ce face și cu ce se ocupă, mă refer strict la materialul domniei sale): "Poeți „ai Gării de Nord”, ai Tecuciului sau ai Dorohoiului" nu au cum să fie finanțați de la bugetul de stat! Pur și simplu nu au cum!

Acest lucru presupune o cădere în invizibilitate, însă într-un sens negativ. În aceeași barcă sunt și artiștii, revistele sau proiectele fără cap și fără coadă, toate susținute de consilii locale sau județene. Nu ar conta aici nici măcar tradiția. Dacă nu mai poți face față, vei fi închis, iar bănuții vor fi redirecționați înspre alte nișe, mai prolifice, mai interesante, care pot oferi altceva. Ce folos că ai 50-100 de ani, dacă ceea ce faci este citit sau cunoscut de 20 de oameni? Și asta, în mare parte, datorită ție! Ce am avea de pierdut? Eu aș spune că nimic, oricum suntem într-o situație hilară, deci....poate acest fel anume de radicalism ne-ar ajuta, ne-ar deschide ochii. Avem de ales: fie investim masiv în cultură și ne asumăm acest aspect, cu predicții și strategii pentru următorii ani, fie o lăsăm moartă, lăsăm să respire doar proiectele care merită. Încet-încet trebuie să gândim și la nivel cultural în această manieră: ce poți produce și oferi, în afară de o mizerie de conferință sau o carte/ revistă obscură scoasă în echipă doar pentru a avea ceva "palpabil" de arătat finanțatorilor? Și aici extind aria la nivelul granturilor și a finanțărilor obținute lejer prin "fentări", prin renumele celor implicați sau alte asemenea mașinații. Dacă vei obține un grant, rezultatul asumat va fi o conferință anuală sau o carte editată de șeful proiectului, complici fiind cei din proiect. Să vă dau câteva din numeroasele exemple de astfel de porcării scoase doar pentru că trebuie dovedit ceva finanțatorului? Nu știu dacă are rost. Chiar recent nu am avut răbdarea de a citi decât 50 de pagini dintr-o tâmpenie scoasă de un colectiv clujean, la o editură clujeană. Expresii anoste, cifre înlănțuite pe 4-5 pagini și o concluzie aruncată în vânt. Pam-pam! Ne-am terminat grantul! Unii își construiesc în interior chiar propriile edituri, să le fie și mai simplu. Dar, sigur, îmi veți spune că sunt fonduri europene și așa...ne putem bate joc de ele. Fair enough! Atunci vă voi spune și eu că între un intelectual cu fumuri și un cocalar nu există decât o diferență de obiect: unul are cartea din dotare, altul bolidul! Cu iertare pentru toți oamenii serioși, care-și fac treaba ok, care produc sau se chinuie să producă într-un astfel de sistem, care sunt deschiși și au idei noi sau încearcă să se adapteze. Toată stima pentru ei, continuați așa! Știți și voi la ce anume mă refer când spuneam cele de mai sus, nu aveți cum să nu știți!

Am aplicat o singură dată pentru finanțări, chiar recent, și sunt convins că nu voi obține nimic. Nu contează asta...Voi fi respins pentru că e proiect nou, nu am portofoliu în spate, tocmai pentru că-i nou, nu am nume sonore, nu am asociație cu portofoliu (că nu am vrut să investesc în asta), sunt chestii inedite pentru piața culturală din România, deci nu va prinde la finanțare că-i greu de înțeles, nu e un produs de tipul unei conferințe cu vedete sau cărți printate, bla-bla. Nu contează și nici nu mă plâng. Până acum, eu am investit în susținerea ideilor și proiectelor mele, eu am încercat să-i promovez pe alții și nu vreau vreun premiu pentru asta. Totuși, nu pot să nu mă gândesc la faptul că sunt finanțate porcării (de Statul Român sau prin fonduri europene, primele trebuie să dispară, iar cele din urmă trebuie cel puțin monitorizate, cu lupa). Hemoragia bugetară este una preferențială și trebuie recunoscut acest lucru. Proiectul tău trebuie personalizat pe gustul finanțatorului tău, chiar dacă produsul esta același, indiferent că ceri bani de la ICR, Primăria Cluj sau din alte părți. Iar dacă vei include numele finanțatorului, dacă vei fi în trend cu socialul, cu includerea acestei laturi (ceva în genul: dă bine să includem acolo și ceva social, tineret, minorități, chestii din astea, se punctează bine de tot), ai tras lozul cel mare, ai obținut bănuții pentru mizeria ta de proiect. Da, dragilor, e o problemă de proiecte și de sistem! Ce anume se propune și de la cine cerem bani.

Un politruc preia o revistă de tradiție din Cluj. Ce se întâmplă, știm cu toții. Este fără urmă de îndoială o imixtiune a politicului, iar persistența lui Mircea Arman la timona redacției este încă o dovadă. Ceea ce se întâmplă acolo este grav pentru imaginea revistei, un produs finanțat de Consiliul Județean. Se ridică inclusiv întrebarea: Este nevoie de Tribuna? Nu știu! Știu că este nevoie de reviste culturale care au feedback, produc ceva și sunt vizibile. Pentru acestea poți da bani de la stat, e cert. Nu, nu pentru tradiție, cum spuneam mai sus, nu doar pentru ea. Nu mai este timp și loc pentru finanțări gratuite ale tradiției. Este Tribuna un produs de tipul celui care merită finanțare? Judecați voi, o judecăm noi, împreună.... Acum câțiva spuneam undeva că în Cluj se respiră cultură! Erau timpuri idealiste, când încă mai credeam...Acum nu o mai fac, iar în Cluj nu...nu se respiră cultură! Este doar o afacere finanțată sau nu. Dacă vei obține ceva, îți vei putea monta Usturoiul, dacă nu....asta e, trebuie să trăiască și alții. Reiterez ideea: avem probleme cu ceea ce se propune (cu ideile, cu proiecte), cu sistemul (cui propunem, cui cerem finanțări) și cu oamenii din ambele tabere. Și da, totul se rezumă practic la oameni, nu? Ei au idei, ei construiesc sistemul, iar problema pare să ne ducă acolo. Sau nu?