Să fim înțeleși din start, cuvântul "politică" îmi provoacă din start un soi de repulsie, asta dacă nu cumva discutăm despre politici editoriale, cu toate că și aici sunt obiecții. În fine, sintagma deja pre-bine cunoscută "totul este politică" mi se desfășoară în fața ochilor în fiecare zi, din ce în ce mai des, prin fapte, informații primite sau evenimente. Trebuie doar să căscăm bine ochii, căci lucrurile sunt într-o permanentă metamorfozare. Cum ar spune-o Domenico Quaranta, se schimbă locul comun. Ei bine, da, sistemul pilelor și cunoștințelor s-a transfigurat în cel al recomandărilor, iar în prezent trăim o altă față luată de acest mecanism: politica influențelor și poziționările. Ingenioasă exprimare, nu? Pe orice palier al societății românești, indiferent de sfera sau domeniul de acțiune (privat sau stat, cultură sau industrie, etc.) există un mod anume de acțiune al influențelor și influențării, date de poziții și care creează ulterior poziționări.  "A fi omul lui..." presupune un tipar de funcționare al influenței, al unei politici (extrapolând aici termenul inițial), iar acesta din urmă potențează, în fapt, o poziționare ulterioară. Schema se aplică, fără menajamente, atât instituțiilor statului (primării, consilii județene, universități de stat, ș.a.), cât și sistemului privat (firme, societăți private, etc.). Nu credeți? Verificați din nou, poate v-a scăpat ceva anume. Dacă refuzi să respecți tiparul de funcționare, ești tras în decor, pe un drum lăturalnic. Trebuie să faci parte dintr-un public pentru a trage speranțe că vei reuși să ajungi să-l reprezinți, să-l manipulezi, să-l conduci. Cumva, pe undeva, este similar cu construirea publicurilor à la Tarde. De fapt, nu mulțimea este centrul de interes, ca la Le Bon, ci individul, care este capabil de alăturare/ contagiune la o idee, construind publicul. Nu spun că acest tip anume de umanism promovat de Tarde este în mod curent superior sau "mai bun" psihologiei mulțumilor lui Le Bon. Este măcar interesant.

Publicistul, asumând resimbolizarea efectuată de Tarde la finalul anilor 1890, este cel care dă tonul unui public, îl influențează, îi ghidează gesturile și gusturile. Poate că jurnaliștii ar trebui să citească mai bine Tarde și Le Bon, decât ceea ce au ei prin bibliografiile de la facultăți. Nu avem noi oare în prezent de-a face cu publicuri care jinduiesc după idolul sau ideea care le propulsează spre o construire conștientă, nu inconștientă cum era la Tarde? Posibil, distincția este că acum nu publicurile se pun în mișcare de către ideea/omul care le animă existența, ci indivizi din ele, aceia care sunt mai bine poziționați, care dispun de aportul unei influențe mai mari. Ai acces la influență, ai acces la re-poziționarea ta în grupul-public. Distincția fundamentală este cea de structură, pe când la Tarde publicul nu este structurat. Mulțimea, cu atât mai puțin. Ea este haotică pur și simplu, adunată acolo dintr-o emoție, instinctiv. Citiți Tarde! Le Bon nu face diferențierile dintre public și mulțime, pentru el există doar mulțimi și psihologia lor. Mecanismul de funcționare al unor astfel de grupuri  și modul cum se transmit informațiile prin contagiune sunt în sine fenomene virale. Despre influență putem discuta ca și contagiune de la individ la individ, ca persuasiune, ca determinare sau alte asemenea chestiuni, ceea ce nu face, în general, din ea un fenomen viral. Nu structurarea unui grup anume este virală, ci cum anume se structurează grupurile, schema transmițându-se prin contagiune de la grup la grup. Se poate și așa: contagiune nu doar în interiorul unui grup, între cei care fac parte din el, ci și între grupuri, prin mimesis, prin copierea funcționalității. Dacă așa merg lucrurile acolo, pot merge și aici, deci aplicăm și noi, însă acest lucru se face aproape inconștient. Am fost chiar tardean aici, poate chiar în exprimare. Așa îmi pot explica de ce anume există acest trend, în continuă schimbare, al influențelor și poziționării oamenilor cheie.

Acțiunea asupra grupului a elementului care îl strânge/ coagulează în jurul său transgresează, de fapt, ideea tardeană a influenței publicistului asupra publicului său. Acolo este vorba despre o acțiune subtilă, de manipulare, aici este vorba despre o poziționare directă: prin influența pe care o are, își poziționează individul X. Sigur, trebuie asumate anumite extrapolări de la Tarde și Le Bon, totul pe fondul incluziunii în sfera teoriei viralului. Voi dezvolta mai pe larg un articol pe ifilosofie.ro despre viralitatea și contagiunea grupurilor, în mod particular comunitățile virtuale.

Ca atare, rămân cu obervația pertinentă asupra puterii influenței și restructurarea unor grupuri în funcție de recentele poziționări, cu analogiile fericite cu Tarde și Le Bon și, de ce nu, cu promisiunea unor analize interesante....măcar atât.