Pe Piatra Secuiului, după ratarea Moldoveanului. Un Rimetea supra-apreciat
Nu am ma trecut de ceva vreme pe blog, dar nu v-am uitat.
Weekend-ul 2-3 august era destinat unei ascensiuni fulminante pe Vârful Moldoveanu, însă micile nesincronizări ale grupului și vremea destul de schimbătoare + informațiile contradictorii primite din surse diferite au dus la anularea tuturor planurilor. Nu a ieșit asta, am reprogramat-o pe septembrie, când timpul va fi mai îngăduitor cu noi. A ieșit, în schimb o Piatră a Secuiului de nici 1200 m. Ei bine, să nici nu vă treacă prin cap că delușorul ăsta mai înalt nu v-ar face probleme. Nici vorbă de așa ceva. V-o spun sincer, Piatra Secuiului are porțiuni destul de abrupte și de solicitante fizic.
 |
| Peisaj din drumu spre Piatra Secuiului |
Totul a pornit de la ziua planificată la Rimetea cu familia mea. Ne-am decis să mergem întâi la Cetatea Colțești, mai de dimineață, după care să ne petrecem întreaga zi la Rimetea. Ajunși acolo și văzând starea de spirit a Ameliei, am decis să urc pe Piatra Secuiului singur, căci cu toții era o misiune imposibilă. Zis și făcut. După un picnic la o margine de pădure, deasupra localității, m-am echipat și am luat-o repejor la picior. O eroare comisă: am mâncat relativ bine și mult pentru ritmul pe care aveam să mi-l impun. So, primele semne de poticneli le-am resimțit pe la jumătatea traseului. Erau roșiile, ardeii, brânza și cele câteva dulciuri. Huge mistake :)
 |
| Ajuns în vârf, am meditat câteva minute. Am fost singur-singur |
Anyway, mi-am revenit după 2-3 pauze repetate și am ajuns în creastă. Am făcut stânga, nu dreapta către Piatră, pentru a putea admira și din cealaltă parte peisajul. Am revenit pe traseul normal și am ajuns la Piatra Secuiului în aproape o oră și un sfert - douăzeci de minute. De fapt, nu e piatra, căci sunt două..două borne vopsite cu steagul Ungariei. Vă spun asta ca să vă updatez cu informațiile legate de culorile bornelor, căci am citit că e o adevărată bătălie de la un an la altul pe culorile lor. Sunt tipi care urcă special să le revopseacă, ba în steagul României, ba în ăla al Ungariei. Asta da competiție. Pe mine nu m-a deranjat să găsesc pietrele vopsite cu steagul Ungariei, puteau fi vopsite și cu Bugs Bunny, dacă asta simboliza ceva pentru comunitatea din vale. Dacă asta înseamnă ceva pentru ei, eu, venit de la 60 km să le admir localitatea și priveliștile, nu am vreo problemă. Sunt alte cele care m-au deranjat, deși e mult spus, în Rimetea. Citisem doar cuvinte de laudă, însă realitatea prezintă și câteva mici alterări.
 |
| Rimetea de pe Piatra Secuiului |
Una ar fi legată de semnalizări. Frate, dacă intrarea într-un traseu ca Piatra Secuiului nu e vizibil semnalizată, atunci nu știu ce să mai spun. Adică, eu, ca turist care nu cunoaște zona, aș fi vrut să văd un panou/ indicator vizibil care să îmi arate pe unde se intră în traseu și cam ce lungime în ore are acesta. Erau câțiva pe traseu care or fi crezut că se urcă în 15 minute, așa păreau. Un alt aspect este legat de curățenia din parcul central. Ne-am așezat pe o bancă și în spatele nostru erau doar chestii aruncate. Știu, de turiști, dar e o stațiune respectabilă.
În fine, o altă imagine care nu mi-a căzut destul de bine a fost gașca de copii de 12-14 ani care consumau bere în același parc de copii. Fie prin Rimetea trec și familii de cocalari-ciumegi cu copii cocalari-ciumegi, fie e o normalitate și trebuie să tac. În fine, 2-3 exemple din această gamă și localitatea mult lăudată nu mai e văzută la fel. Să nu mă înțelegeți greșit, Rimetea e un loc frumos, extraordinar poziționat, dar...poate aveam eu alte așteptări.
 |
| Cu câteva minute de a ajunge pe vârf |
Oricum, am coborât în fix 33 minute înapoi, mi-am tras sufletul printr-o ultimă plimbare și am făcut cale-întoarsă.
