Background

Atunci când suspectezi că te găsești într-un joc

Nu l-am denumit de culise, e prea clișeistic, ci doar joc. M-am decis să vă fac mărturisirea de mai jos după un plictis nevrotic experimentat imediat ce mai marii academicieni s-au gândit să mă lumineze. Dar povestea nu începe la Filiala București a Academiei Române, acolo se termină. A început la Iași și s-a încheiat la București, iar cu ea, s-a încheiat și experiența mea în spațiul ăsta academic. Nu a fost chiar scurtă, a fost revigorantă, am trăit lucruri faine și, cred, am făcut lucruri și mai faine. Aș fi putut mai multe, e drept, dar contextual, a fost mai complicat. 

 Povestea, cum rămâne cu ea. 

 Așadar, despre cele două experiențe, pot spune liniștit că le-am trăit permanent cu suspiciunea că ceva nu este în regulă. De ce s-o fi întâmplat una ca asta? Poate că-s eu suspicios din fire, mai neîncrezător în partea bună a lumii, bla-bla. Nu, au fost contexte destul de clare. Nu ai cum să nu fii altfel când o contestație îți ridică cu 20 de puncte nota la Iași, nu? Adică, cum? Un evaluator îmi dă 70 de puncte pe un proiect, iar un altul se gândește că ar fi bine, totuși, să fiu notat cu aproape 90, al treilea punctaj din competiția la care am aplicat la Iași. În fine, să trec și peste asta. Sunt chemat la interviu, merg nouă ore cu trenul de la Cluj la Iași...și sunt evaluat în jur de 10 minute! Stați, am semnat chestia aia cu acordul înregistrării video, dar tipii or fost atât de ignoranți încât își verificau mesageria și schimbau impresii despre te miri ce chiar în timpul susținerii mele. Păcat că nu i-am filmat și eu pe ei, aș fi avut o dovadă de inserat aici. Pe bune, chiar v-o arătam. Și ca stângăciile pseudo-interviului să fie maximale, un tip mă întreabă despre bibliogafie, iar un altul, intrat ulterior susținerii mele, cine știe ce treburi o fi avut pe afară, mă întreabă același lucru. Dragii de ei, oricum nu prea erau în temă cu cercetările lui...Floridi, de exemplu. M-am simțit prost, era o senzație complet neplăcută, tipii își băteau joc pe față de un individ venit aiurea de undeva. Eram prea obosit, o noapte nedormită, treburi de terminat în ziua precedentă, dimineața interviului s-a soldat cu o așteptare de trei ore până la intrare...Eram prea obosit să mă iau de ei, să le pun masa în cap și să le arăt că mă doare fix undeva, așa cum o făceau și ei. Ar fi fost o durere reciprocă. Nu mă plâng, aș fi vrut doar să nu mă cheme, să nu mă facă să-mi pierd timpul cu ei doar ca să-mi arate cât sunt de indolenți și superficiali. Știu, când niște tipi își fac echipă de cercetare, au preferințe, își spun: am vrea ca echipa noastră să arate așa, să fie așa, etc. În acest context, nu mai trebuie organizate concursuri, ci chemări la oaste. Nu comentez selecția, adică pe cine anume au ales pentru acele patru burse postdoctorale. Știu sigur, sigur, că un loc din ele a fost pe bune, real, câștigat în urma unei competiții. De restul, am auzit tot felul de zvonuri, așa cum sunt sigur că fiecare dintre participanți au auzit. Despre mentorii pe acest proiect, cred că au avut o surpriză uriașă să se regăsească pe listă la Academie. Atât despre ei, nu mai multe :) Mi-am reluat introducerea la semnul mâinii unui tip surprins parcă și el de nepăsarea celor doi colegi ai săi că începuse treaba, iar el a făcut eroarea să facă click pe butonul de înregistrare. În fine, le-am solicitat în scris anumite clarificări referitoare la procedura de selecție, la făcătura de interviu și la includerea mea pe lista celor chemați spre interviere. Fâs, am cerut prea multe într-o țară în care tu nu poți cere academicului decât binecuvântarea sa. 

 Despre București. Aici e super simplu: am depus dosarul și am tot așteptat. TOTUL se desfășura online, inclusiv surprinderea ălora la vederea puhoiului de candidați. Erau puțin peste 300, parcă, însă lor le-or trebuit nu mai puțin de două amânări. Două! Și nu de 2-3 zile, fiecare dintre ele consta într-o săptămână întreagă. Erau copleșiți de dosare, de arhive, de stive de arhive, și nu cred că trăgeau nădejde că vor termina curând. În fine, e simplu căci nu știu nimic: paf, s-au afișat rezultatele și gata. Am obținut un punctaj modest, admit, dar mirarea mi-a fost următoarea: pe un proiect aproape identic, la Iași băieții mi-au dat aproape 90 de puncte. La București, doar 55. Hmm, la Iași: etica informațiilor, la București: domeniul era mult mai larg, deci, ar fi trebuit să mă pliez și mai bine, corect? Mi-am promis că le voi face reclamații și la alte foruri, nu pentru rezultate, nu mă interesau, ci pentru modul în care băieții tratează o competiție, de la organizare și până la tratarea unui candidat. Nu am făcut, mi-am pierdut din energie, vă mărturisesc. Mi-am spus că nu mai are sens, că voi lupta, oricum, cu morile de vânt și că nu voi rezolva nimic. Regret doar masa nepusă în cap tipilor de la Iași. Ca atare, m-am lecuit de spațiul academic. L-am denumit de curând ca fiind o firmă mediocră. Îmi păstrez accepția. Cred că pot tinde spre mai mult, pot spera la mai mult. Mi-aș fi dorit să-mi continui cercetarea, mai ales că mi-am găsit o nișă foarte atipică pentru România, însă o voi face prin cărți și reviste. Vă promit asta. Mai sunt ceva competiții, dar, pare-se, sunt prea atipic :) Nu mă pot încadra pe undeva din punct de vedere tematic. A, la una am primit un răspuns hilar, căci voiam doar să știu dacă s-a încheiat perioada de înscrieri, în contextul în care nu prea găseam pe internet informații utile: a, sunt deja trei pe un loc. Deci, nu că s-a încheiat sau nu, ci că sunt deja trei pe un loc! 

 Ca atare, îmi permiteți să fiu suspicios, da? Cred că am motive. Aș fi vrut tare mult să ies din astea cu certitudinea că totul a fost cum ar trebui să fie. Poate că a fost :) În România, se pare, nu mai ai siguranța că o competiție la care vrei să participi e pe bune sau nu. Și nu mă refer acum doar la spațiul academic. Și știți ce este trist? Că tinerele generații îmbrățișează această mentalitate. Păcat că puterea decizională (nu o luați politic, vă rog!! eu nu am treabă cu asta) este pusă în mâinile unor tipi suspecți, iar tinerii încurajează asta. Modelul educațional de acest tip se perpetuează. V-am scris că am renunțat la a fi modele, chiar am făcut-o.

Categories: Share

Leave a Reply