Rezistenţa ca trend şi contagiune
Goana după a fi altfel, după nou, afectează mai toate domeniile, a prins o conotaţie epidemiologică, virală. Nu o spun doar eu, sunt şi alţii alături de mine. Jussi Parikka îmi confirmă spusele într-un interviu realizat de mine cu el şi publicat în LiterNet. El vorbeşte despre trenduri. Nu este nimic rău în asta, dacă ar fi să privim mai ales spectrul chinului de a fi original, de a produce ceva inedit, neauzit, însă lucrurile stau altfel atunci când trendul devine, încet-încet, o contagiune, se transmite de la individ la individ. Ceea ce este nou, este chiar primul element, urmând apoi simulări prin contagiune. Îl urmez pe Tarde. Am auzit despre rezistenţa prin cultură, afirmaţie neproductivă, hilară şi ceţoasă.
Concret, ce înseamnă aceasta? O formă pasivă de existenţă prin care afirmi că se manifestă o rezistenţă în faţa unei acţiuni externe, unei forţe externe, dacă vreţi. Ei bine, în unele cazuri forţa externă este dată de un sistem malign, care nu acţionează propriu-zis asupra rezistenţei. Acesta este un mic paradox: rezistenţa reclamă forţa sistemului asupra sa, o forţă care nu vizează acest lucru, ci îşi urmează propriul curs epidemiologic. Malignitatea sa este regăsită în funcţionarea sistemului său, fără opoziţia faţă de acţiunea de rezistenţă, temporal situată după apariţia epidemiei în sistem. În fine, am auzit, ulterior, de alte tipuri de rezistenţe (rezistenţa urbană, rezistentţa în faţa cutărui eveniment, etc.). Sintagma nu dispune de vreun element productiv, ci doar un set de tactice defensive, unele mai inedite decât altele. A te situa în rezistenţă presupune să te poziţionezi din start împotriva a ceva, funcţionabil sau nu, a manifesta o rezistenţă la o forţă care apasă asupra ta.
Principalul argument pentru neproductivitatea acestei situări este dat de determinaţia care îl presupune şi pasivitatea simbolică. Cazul este similar şi în ceea ce priveşte un protest, cu toate că există iluzia unei acţiuni manifestată prin mobilizarea însăşi. Din start, protestatarii se opun unui ceva, ei îşi argumentează poziţionările lor în funcţie de acel ceva, viralitatea fenomenului gravitează în jurul acelui ceva. Deci, avem în faţă un set de tactici, mai curând, prin care se exprimă rezistenţa ca protest sau rezistenţa prin protest.
O întrebare interesantă ar fi: cum scapă protestatarii din acest cerc? Păi, haideţi să vedem care este una dintre disctinţiile interesante din activism/ forme de protest şi hacktivism. Cu toate că şi cel din urmă este o formă de protest, scăparea din registrul rezistenţei se produce prin acţiune: Anonymous nu rezistă, ci atacă! Singura scăpare din rezistenţă a protestului Roşia Montană este eventuala stopare a proiectului minier, realizată prin procedura aceasta a mobilizării. S-ar reuşi schimbarea unei decizii politice prin ieşirea în stradă, cu toate că unii dintre participanţi confirmă încă de pe acum: am învins, iată câţi ne-am mobilizat! Nimic mai fals, mobilizarea în sine şi cum arată mobilizarea nu reprezintă nimic atât timp cât nu are feedback concret. Dacă ţelul participanţilor este mobilizarea în sine, atunci totul se transformă într-un spectacol (vezi cazul Occupy UBB, acolo când s-a ajuns de la vrem să fim prezenţi offline, la iată câţi suntem online, am reuşit! Ce?). Şi nu suntem departe, căci Revoluţia are cont pe Facebook, după cum spune unul dintre participanţii la proteste. Cu alte cuvinte, seara protestăm, iar after-protest share-uim şi vedem ce a ieşit. Sigur, tactica marşează spre viralizarea fenomenului. Spre deosebire de aceştia, Anonymous reuşeşte prin doar câţiva indivizi nu doar să simbolizeze ceva, ci perturbă o funcţionare a unui sistem, iar aceasta are multiple semnificaţii. Patologia acestui tip de infectări este autentică, iar simptomatologia este similară unui virus, care devine vizibil când sistemul i-a simţit prezenţa. Sigur, lucrurile se complică în cazul Roşia Montană, cu toate că există o funcţionare malignă similară a sistemului împotriva căruia se poziţionează protestatarii. Deci, actul lor de încă rezistenţă se vrea o poziţionare împotriva unui obiect deja malign şi maliţios. Deci, mobilizarea maselor hibride ar trebui să producă un efect concret pentru a-şi părăsi actualul situs. Da, îmi menţin argumentarea....încă nu avem un public, ci mase hibride. Să vedem cât durează, poate se va produce o schimbare. Ce ar presupune, de fapt, ca proiectul să nu treacă, să nu fie aprobat? În primul rând, mobilizarea maselor ar conduce către un fapt concret, l-ar influenţa de la distanţă şi ar ieşi de sub incidenţa rezistenţei. Sigur, ar mai fi multe alte beneficii, printre care cele de ordin ecologic şi cele de turism. Ultimul ar presupune o întreagă resimbolizare a zonei, a unei zone miniere, însă potenţialul fabulos ar uşura traseul. Ce, vă vine greu să vedeţi Petroşaniul drept oraş turistic? Păi da, nu? Atât timp cât a existat o pecete pusă pe el, e greu de resimbolizat, însă să privim înspre uriaşul său potenţial: la poalele munţilor (18 km până la punctul de pornire înspre Vârful Parângul Mare, e ceva, nu?), la o aruncătură de băţ de Transalpina, de traseele care pleacă din Valea Jiului, aproape de cealaltă parte a munţilor, de Straja, etc. Trebuie doar o reconsiderare, iar ea vine sau va veni curând. Dar pentru aceasta nu cred în apelul la rezistenţă, ci la un altfel de set de tactici.
Recent am văzut şi demararea unui proiect drăguţel iniţial, iest.ro. Spun iniţial, întrucât cei care lucrează la demararea lui au pronunţat la un moment dat cuvântul magic rezistentţă. De ce să te auto-determini aşa, să te poziţionezi împotriva unui ceva, de orice natură ar fi el, şi să nu-ţi urmezi un plan fără o situare în rezistenţă? Ştiu, rezistenţa are potenţialul de a produce din start contagiune. Te situezi în rezistenţă, faci parte din start din ceva contagios, este mai greu să porneşti ceva de la zero şi să-l faci viral, să-i convingi pe alţii că merită să se lase infectaţi. Mă rog, există iluzia că trebuie să funcţioneze contagiunea din moment ce te situezi declarativ în ea, prin rezistenţă. O situare în rezistenţă interesant va fi cea a filosofilor din România! Nu credeţi că se va întâmpla? Nu este observabil, însă este un pariu predictiv făcut de mine. Cred că este prea târziu să mă înşel.
