Jurnalism la liber în Crimeea
Jurnalismul este un domeniu puternic alterat în ultimii ani, iar printre cauze (căci sunt mai multe) se numără și calitatea umană. E greu să faci jurnalism de calitate, e din ce în ce mai greu. O spun din experiență, sunt legat de acest domeniu de aproape șapte ani....oarecum legat. Nu am reușite notabile, nu sunt cunoscut în branșă...nu sunt un nume, cum ar zice unii, dar mi-am asumat această titulatură. În ultimii ani am lucrat din biroul din spate, la chestii gen web-editare. E ca și atunci când coordonam un cenaclu literar, puneam scena, iar actorii aveau lumina. Au dispărut multe din pasiunile jurnalistice de început, evident, și am ales să scriu mai mult pentru reviste de specialitate, în strânsă conexiune cu cercetările mele academice și nu numai. Am cunoscut oameni faini în presă, la fel cum am dat peste și mai mulți care sunt legați de acest domeniu doar prin prisma job-ului lor, al trustului din care fac parte și al semnăturii care le conferă statutul, un atât de mult vânat statut. Ar scrie orice doar să obțină acest statut. În fine...
Mircea Barbu nu este un nume sonor pentru presa din România. Nici nu avea cum: a început în acest domeniu la Londra, cu Occupy London. Practic, în România a început primele colaborări cu Jurnalul Național (câteva articole online tot despre Occupy Londo), cu Ora de Cluj (a scris câteva editoriale și materiale pentru proiecțelul de la Cluj) și a continuat cu Blogul Adevărul. Asta este, până acum, cea mai sonoră apariție a sa. Vor urma altele, stați liniștiți. Practic, Mircea are statutul de jurnalist freelancer, adică face ce face din proprie inițiativă și cu resursele personale. Așa a și început proiectul cu Primăvara Arabă, pus în așteptare până la primirea vizelor. Între timp, și-a spus să dea o fugă până în Crimeea, să scrie despre ce se întâmplă acolo. Și-a lăsat treburile din Londra și a luat calea Chișinăului, de unde a traversat Transnistria cu trenul.
"Am ajuns la Chişinău ieri la 5 dimineaţa. Şoferul autocarului mi-a zâmbit cu subînţeles, arâtând cu degetul spre Gara Centrală. În mai puţin de 2 ore eram într-un tren desprins parcă din romanele lui Tolstoi. Vagoane mari, lemn masiv, perdele groase, miros de ceai şi lămâie, toate amintind de o Rusie demult apusă. Direcţia Odessa, Ucraina. La graniţă aveam să primesc prima porţie de reticienţă şi suspiciuni. Hotărâsem de la început, în ciuda sfaturilor prietenilor din presă, că cel mai bine e să spun adevărul despre scopul vizitei-documentarea referendumului de duminică, 16 martie, din Crimeea", a scris Mircea pe Blogul Adevărul.
La Odessa a primit admirația consulului României, căruia nu i-a venit să creadă că Mircea face ce face din pasiune, pe cont propriu, cu resursele personale. S-a întâlnit și cu echipa TVR, sosită acolo de la Moscova cu avionul. Mircea a călătorit cu avionul, trenul și autocarul spre destinația sa...Liviu Iurea a rămas mut la auzul intențiilor lui Mircea, cum altfel să fi rămas...mut de admirație, nu? :) El vine din Londra să documenteze ce se întâmplă în Crimeea în calitate de freelancer, fără un angajament contractual cu vreun trust, în vreme ce trusturi autohtone nu au bani sau nu vor să investească în așa ceva. Normal, nu ar aduce mai mult rating decât aduc rahaturile de prin realitățile românești. La rându-mi, am înghețat când am primit primele vești de la Mircea: Sunt verificat de trupele rusești! La o oră distanță a venit și confirmarea: "Sunt ok....m-au verificat și mă lasă să intru. Mă pun acum pe transport spre Simferopol". Sunt în contact direct cu Mircea, cât îi permit lui timpul și resursele. Echipa TVR a plecat, din câte am înțeles. Adelin Petrișor scria despre faptul că TVR-ul nu a găsit banii necesari să îl trimită în Crimeea, la o aruncătură de băț, pe el sau pe Liviu Iurie. Acesta a ajuns, într-un final, la Odessa, s-a întors la Moscova...în caz că s-ar întâmpla ceva, ar ajunge rapid acolo. Mircea merge mai departe, spre Simferopol și e de la TVR, nu e de undeva. E de admirat curajul dar, în cazul său, nu e vorba numai despre asta. Referendumul din Crimeea se apropie, starea tensionată se simte în aer, după cum mi-a spus chiar Mircea, deci...dacă vrei să scrii despre asta, trebuie să fii acolo. Între timp, în țară, românii stau cu ochii pe disputa Gâdea - Pleșu. Redacțiile publicațiilor online sunt stresate de trafic, de politici de trust, de bani, sunt preocupate să surprindă vreo bătaie, vreun accident cu care să reziste trei zile. Știu despre ce vorbesc, știu politicile de trust, a făcut și Mircea cunoștință cu ele...nu a crezut inițial, dar s-a convins. Cum spuneam că filosofia își ratează potențialul în România, că ar putea face foarte multe, așa spun că jurnalismul autohton s-a alterat, el pe sine...
