De pe un traseu fain, direct în zona de tăiere, Munții Parâng
De fiecare dată când citesc vreun material despre tăierile masive de pădure din România mă îndrept cu gândul către locurile pe unde am umblat și pe unde aș mai vrea să trec...Am dat peste peisaje fantastice, mai sunt încă multe neeplorate de mine, însă am dat și peste acele efecte a ceea ce poate omul să facă. Să știți că poate muulte. Există o hartă a tăierilor de pădure din România, un loc care îți indică, pe județe și cu date, cam cum stă treaba. De asemenea, poți face sesizări în legătură cu tăieri sesizate de tine. Excelent demersul, la fel ca orice implicare a iubitorilor de natură și de munte...pe rețelele de socializare sau prin alte locuri...Prea puțin, totuși. Atunci când ai în față o gândire colectivă primitivă de tipul: "mai taie din ele, dă-le dracu", e greu..e greu de tot. Rămân doar cu speranța că mai există români în stare să și planteze câte o faptă bună.
Anul trecut am făcut un traseu în Parâng mai puțin străbătut cu piciorul de muntomani. Am pornit de la Groapa Seacă spre Vârful Capra, era dimineață bună. O bucată de drum, scurtă, am șerpuit pe drumul care duce către Obârșie, acompaniați de muncitorii de la drumuri care-și vedeau de ale lor. Am cotit stânga și am dat de iarba udă de roua dimineții. În dreapta noastră, un pârâiaș, îna stânga, brazi, pădure. Drumul forestier se îngustează, cărarea devine din ce în ce mai abruptă, iar plantele se înalță. Se vede cu ochiul liber că nu-i umblată zona. Ne îndreptăm greu spre Pasul Groapa Seacă, am fi putut merge și pe șosea, dar am fi ratat cărarea asta greoaie...e mult mai frumos așa. Deodată ni se deschide în stânga următorul câmp:
Ne-am gândit inițial la curețenie, însă nu se face așa o astfel de acțiune. Sincer, nu știu cum...dar curățirea unei păduri nu-mi pare că seamănă cu raderea unui mini-versant. E realmente trist. Mai jos de această zonă am întâlnit niște tipi cu un 4x4, păreau a fi pădurari. În fine, dacă mergeți către Borșa, de exemplu, în Carpații Orientali, veți vedea fel și fel de căsuțe/ viloace - produse ale gaterelor. E plină zona, la fel de plină ca și Mărișelul nostru din Cluj. E greu de crezut că se va schimba mentalitatea, mai ales că inclusiv familii tinere preiau din comportamente și duc mai departe lipsa de respect față de natură.
Ca să închei povestea și despre traseul nostru....din Pasul Groapa Seacă am decis să facem dreapta și să urcăm spre Cibanul Mare, un alt traseu rar străbătut de turiști. După ce am scăpat teferi din întâlnirea cu o gașcă de câini de la o stână, abătându-ne de la traseu, am reușit să ieșim în mini-creastă, iar în față ni se ridica adevărata creastă a Parângului. Noi ne-am continuat drumul către vârf, greu identificat....practic mergeam pe un deal mai mare, iar în punctul cel mai înalt am găsit o bornă fără nume. Întoarcerea s-a lăsat cu emoții în căutarea semnului, căci traseul este destul de prost marcat. Munții Parâng sunt pitorești, au ceva din Retezat și din Făgăraș. Se intră tot mai mult în ei: s-a asfaltat Transalpina, deci, orice cocalar își poate duce grătarul la 2000 m, drumul de la Obârșie la Petroșani e refăcut, iar pensiunile vor începe să apară...în număr cât mai mare. Rânca e o glumă proastă, sper doar ca pe partea cealaltă, către Petroșani, să nu le vină vreo idee. Stațiunea Parâng e pustie vara, iarna este pârtia...dar nimic nu este exclus.
